Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte soldaţi ai forţei de menţinere a păcii ONU în Coasta de Fildeş au fost ucişi într-o ambuscadă

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Şapte soldaţi nigerieni ai Căştilor Albastre din Operaţiunea Naţiunilor Unite în Coasta de Fildeş (ONUCI) au fost ucişi vineri într-o "ambuscadă" în vestul ţării, "primul atac de acest gen" contra ONUCI, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al misiunii.

"Conform bilanţului provizoriu, şapte Căşti Albastre nigeriene au murit într-o ambuscadă din vestul ţării, în zona de sud a micului oraş Tai", în apropiere de frontiera cu Liberia, a declarat acest purtător de cuvânt.

Este vorba de "primul atac de acest gen" împotriva Căştilor Albastre în ţară, a subliniat acesta, denunţând "o încălcare foarte gravă a dreptului internaţional".

Conform unei surse din cadrul ONU, Căştile Albastre patrulau în zona dintre Tai şi satul Para din apropiere, ca urmare a zvonurilor unor "atacuri iminente" asupra unor localităţi din regiune.

Ambuscada împotriva Căştilor Albastre a avut loc în cadrul unui "atac venit din Liberia" direcţionat către trei sate din vestul Coastei de Fildeş, a declarat ministrul ivorian delegat al Apărării, Paul Koffi Koffi. Acesta a spus că civili şi militari ivorieni care patrulau alături de forţele ONU ar putea să fi fost de asemenea ucişi, fără a furniza însă un bilanţ.

"În sate este panică, unii au fugit în pădure, alţii în direcţia Liberiei", a declarat pentru AFP un localnic din Para, prin telefon de la Abidjan.

"Numeroşi săteni au încercat să fugă", a confirmat primarul din Tai, Desire Gnonkonte. "Există o mişcare a populaţiei din satele Sakre şi Nigre către oraşul Tai", situat mai în nord şi "plecările se continuă şi în direcţia oraşului Guiritou", aflat mai la sud, a adăugat acesta.

Regiunea cea mai instabilă din Coasta de Fildeş, vestul a fost în repetate rânduri afectat de atacuri mortale de la finalul crizei politico-militare în decembrie 2010-aprilie 2011, care s-a soldat cu aproximativ 3.000 de morţi în înt

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 44 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°