Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mociriţă cu trifoi

Publicat in Adevarul, duminică 26 mai 2013 ·

UDMR a preferat să primească cu prudenţă “declaraţiile sentimentale” cu care i-au cinstit Congresul desfăşurat la sfârşitul săptămânii la Miercurea Ciuc cei doi co-preşedinţi ai USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Liderii Uniunii, experţi în afaceri matrimoniale încheiate cu mult succes de mai bine de 20 de ani încoace, au înţeles foarte clar că nici PSD, nici PNL nu sunt, cel puţin pentru moment, în situaţia de a le oferi un contract de căsătorie convenabil. Şi asta pentru simplul motiv că nu a venit încă vremea divorţului dintre ele, tot la fel cum nici momentul unui ménage à trois sau à quatre, dacă punem la socoteală şi Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, nu e deocamdată chiar foarte apropiat.

Lui Kelemen Hunor şi apropiaţilor săi le-a fost cum nu se poate mai limpede că atât domnul Ponta cât şi domnul Antonescu au venit la Miercurea Ciuc pregătiţi să joace mai degrabă o piesă de Marivaux şi nicidecum Cerere în căsătorie şi tocmai de aceea le-au privit şi amuzaţi, şi detaşaţi, şi ironici asalturile sentimentale adolescentine împrumutate din recuzita unui bal primăvaratec de sâmbătă seara. Pentru fruntaşii maghiarimii din România a fost de domeniul evidenţei că atât PSD cât şi PNL au avut gura dulce- asta e sigur!- ceva mai greu fiind de spus care dintre ele a fost cel mai frumos, adică cu cele mai multe şanse să “se ducă după el” mireasa udemeristă şi, mai ales, când se va întâmpla acest lucru.

Însă nu aspectele de marivaudage politic consumate la sfârşit de săptămână la Miercurea Ciuc ar trebui să ne atragă în primul rând atenţia.

Acest al XI lea Congres al Uniunii, cel mai mare din istoria ei, a beneficiat de o participare impresionantă. Conform relatărilor de presă au fost prezente la Miercurea Ciuc 1000 de persoane, dintre care 770 au fost reprezentanţi ai diverselor filiale din ţară. Există suficiente motive să credem că o at

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 35 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 56 minute
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 36 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 26 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°