Ma duc intr-o zi la un restaurant al carui nume m-a facut sa visez la cum as face eu un restaurant daca as avea cu ce.

Cum mi-am format reflexul sa spun si altora ce vad eu prin localurile bucurestene, mi-am notat una-alta, dupa care il intreb pe un chelner daca pot sa fac si niste poze in restaurantul respectiv. Imi zice ca da, pot sa fac. Localul, foarte mare de altfel, era aproape gol, doar doi barbati, intre doua varste, se zareau la o masa, intr-un colt, cu niste sticle in fata. Fac eu vreo doua poze, cand aud o voce tunatoare, care in imensitatea locului mai facea si un ecou lugubru:

- Baaaa, ia treci aicea!

Ma uit in stanga, ma uit in dreapta si, cum nu mai era nimeni altcineva in restaurant, logica mea de fizician ma face sa cred ca sunetul nu putea veni decat de la masa celor doi. Intr-adevar, ipoteza se confirma:

- Ia vino, ma, incoace...

... si vad pe unul dintre cei doi cu degetul aratator indreptat spre podea, catre un punct apropiat de piciorul lui drept, probabil desemnand locul exact pana la care ar fi trebuit sa ma deplasez in pas alert, dupa care sa ma opresc brusc.

- Si de ce vreti sa vin eu acolo?

- Cuuuuuum? Comenteeeeeezi? Da’ cine esti tu, ba? Ia vino incoace si spune!

- Dar nu credeti ca ar trebui sa-mi spuneti dumneavoastra mai intai cine sunteti?

- Cuuuuuum? Ma intrebi tu, ba, pe mine cine sunt? Vii in localul meu si ma intrebi cine suuuunt? Tu, ma? Tu pe mine? Ia stai asa...

Dupa un moment de uluiala si de perplexitate da sa se scoale de la masa si sa vina spre mine, cu o mana pe o sticla despre care nu eram inca lamurit daca o foloseste doar ca sprijin sau sau ii vedea o alta intrebuintre... A fost un moment cu flashuri ca acelea despre care am auzit ca oamenii le au inaintea mortii: intr-o fractiune de secunda am incercat sa-mi aduc aminte cand m-am batut ultima oara, cum a