Patronul OTV, Dan Diaconescu, spune că, după ce va ajunge preşedintele României, va desfiinţa DNA-ul, "instituţie care mănâncă banii pensionarilor şi bugetarilor", scrie realitatea.net.
"În noile dosare care mi se fabrică, martorii sunt ameninţaţi pe faţă, în văzul avocaţilor, martorilor li se spune că, dacă nu declară ceea ce doresc organele de anchetă, vor fi arestaţi. Sunt puşi să spună cum îşi aduc aminte cum în 21 aprilie sau mai 2005 sau 2004, la ora 00.15, m-ar fi văzut pe mine în nu ştiu ce loc, discutând cu nu ştiu ce persoană. Pot susţine aceste lucruri prin înregistrările din sediul DNA pe care le vom obţine după câştigarea alegerilor. Înainte de a desfiinţa această instituţie, care mănâncă banii pensionarilor şi bugetarilor, trebuie să aflăm exact pe ce au cheltuit banii şi din ce motive", a declarat Dan Diaconescu.
Patronul OTV spune că a primit din nou interdicţie de a părăsi ţara pentru că a făcut declaraţii în cadrul unor emisiuni la Realitatea TV şi OTV.
"După cum ştiţi, mi se ridicase această interdicţie de a părăsi ţara. Eram un cetăţean destul de liber, pentru ca astăzi DNA-ul să mă cheme pentru a şasea oară să mi se pună în vedere că din nou nu voi mai putea părăsi ţara, începând cu 25 iulie, pentru 30 de zile. Este o propunere, sigur că o să o contestăm. În document se arată că se dă interdicţie pentru a părăsi ţara fiindcă inculpatul face afirmaţii necorespunzătoare adevărului, cu privire la împrejurări ale cauzei şi la conduita organelor de urmărire penală, cu prilejul participării la diverse emisiuni ale posturilor de televiziune OTV şi Realitatea TV", a mai spus Diaconescu.
Patronul OTV, Dan Diaconescu, spune că, după ce va ajunge preşedintele României, va desfiinţa DNA-ul, "instituţie care mănâncă banii pensionarilor şi bugetarilor", scrie realitatea.net.
"În noile dosare care mi se fabrică, martorii sunt ameni