Fabregas şi Barça se completează într-un mod unic, iar echipa catalană are acum cea mai fantezistă linie mediană din istorie. În doar două săptămâni, Fabregas (24 de ani) a câştigat cu Barcelona tot atâtea trofee câte a luat la Arsenal în opt ani!
După 300 de meciuri la Arsenal, Fabregas a revenit în această vară în Catalunya, acolo unde a început fotbalul, la vârsta de 10 ani. Trofeele au început să apară deja, iar jocul său de la echipa naţională devine din ce în ce mai consistent. "Visul meu s-a împlinit, toată viaţa mi-am dorit să revin la Barcelona", spune Cesc, care are toate şansele să nu mai părăsească vreodată "Camp Nou". Şefii îl vor aici pe viaţă, iar clauza sa de reziliere este de neatins: 200 de milioane de euro!
Barcelona l-a avut în curtea sa pe Fabregas încă din juniorat, dar, din motive necunoscute, antrenorii din cadrul clubului au ignorat talentul puştiului care marca şi 30 de goluri într-un sezon. Asta în condiţiile în care juca pe postul de mijlocaş defensiv!
Lui Fabregas nu i-a fost uşor la început: "Mergeam şi la şcoală, şi la antrenamente. De acasă până la stadion făceam 50 de kilometri, astfel că eram toată ziua pe drumuri. N-am avut aproape deloc copilărie". Tot atunci, Cesc trecea printr-o perioadă extrem de grea, fiind afectat de divorţul părinţilor săi.
Jucător în echipa mare la acea vreme, Pep Guardiola s-a gândit să-i ridice moralul puştiului dăruindu-i tricoul său cu mesajul: "Pentru Cesc Fabregas, aştept cu nerăbdare să te văd peste câţiva ani purtând tricoul cu numărul 4 pe «Camp Nou». Sănătate şi mult noroc. Pep Guardiola", a sunat profeţia actualului tehnician al Barcelonei. A fost primul contact dintre cei doi, care s-au reîntâlnit zece ani mai târziu.
Barcelona l-a pierdut uşor
Văzând că are şanse mici de reuşită la Barcelona, Fabregas a decis să plece. Scoute