Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce filme vom vedea în curând la IMAX

Publicat in Jurnalul, joi 8 august 2013 ·

“Elysium”, un SF de zile mari cu Jodie Foster şi Matt Damon în rolurile principale, care va avea premiera pe data de 16 august,  “Jocurile foamei: Sfidarea” (22 noiembrie) şi “Hobbitul: Dezolarea lui Smaug” (12 decembrie) sunt numai câteva dintre premierele pe care bucureştenii vor avea şansa să le vadă în sala Romtelecom IMAX de la Cinema City Cotroceni, a declarat în cadrul unui interviu Mălina Sandu, Brand Manager.

“Blockbusterele lansate în ultimii doi – trei ani în format IMAX au atras în sală din ce în ce mai mulţi fani ai filmelor de acţiune, Science Fiction, Fantasy şi public amator de efecte speciale”, explică Mălina Sandu popularitatea acestui gen de cinematograf în România. “Ne aşteptam la o astfel de evoluţie, mai ales datorită ecranului, care este cel mai mare ecrancurbat din România permite spectatorilor să se bucure de o calitate sporită a imaginii, care îmbinată cu versiunea sistemului de sonorizare şi cu vizibilitatea mai largă, face ca privitorul să fie parte din acţiune, nu doar spectator pasiv. Este vorba de acea senzaţie de imersiune de neegalat, caracteristică experienţei IMAX, care acoperă în totalitate vederea periferică, astfel încât publicul are impresia că este personaj in filmul pe care il vizionează.

Cât priveşte cele mai populare filme, se pare că ce le place americanilor ne place şi nouă. ““Avatar” a fost primul film 3D care a rulat pe marele ecranIMAX şi a fost foarte aşteptat de publicul din Romania. Productia regizorului James Cameron a uimit publicul din Romania şi din lumea întreagă prin efectele speciale şi tehnologia de avangardă folosite şi rămâne în continuare cel mai vizionat film al tuturor timpurilor. În topul preferinţelor românilor s-au mai întâlnit producţii precum “Alice în Ţara Minunilor”, “Tron: Moştenirea”, “iron Man 3” sau “Man of Steel”.

Citiţi în continuare interviul acordat J

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum o ora
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Containerele anti-urs de la Băile Tuşnad au fost date în folosinţă

Radio Mures acum o ora
Mai multe containere anti-urs, unice în România, au fost date în folosinţă, vineri, la Băile Tuşnad. Acestea au fost achiziţionate în cadrul unui proiect pilot ce vizează convieţuirea dintre om şi urs, care se derulează în localitate şi care a fost

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum o ora
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

IICCMER atacă la CCR decizia Parchetului General de a clasa o anchetă privind crimele comise de comuniști la spitalul de copii din Siret

Ziare.com acum 41 minute
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat vineri, 17 mai, că un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti i-a admis o cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu decizia Parc

Moldova negociază un acord de securitate cu UE. Maia Sandu: „O umbrelă pentru activități deja existente și, sperăm, altele noi”

HotNews acum 36 minute
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu Uniunea Europeană, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Președintele Maia Sandu și cancelarul Ola

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 5 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Vaticanul recomandă prudență în fața unor fenomene presupuse supranaturale

Ziua Constanta acum 2 ore
Vaticanul a emis vineri noi norme care recomandă o abordare prudentă în faţa unor fenomene presupuse supranaturale, cum ar fi statui ale Fecioarei Maria care plâng şi crucifixe din care picură sânge, cazuri care timp de secole au stârnit interesul c

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum 3 ore
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

Vremea

București
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

21°
vin.

8°/21°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°