O maşină a Poliţiei gălăţene a fost grav avariată după ce un taximetrist care n-a sesizat semnalele acustice şi luminoase ale Loganului de la Cercetări Penale al IPJ nu a acordat prioritate.
Accidentul s-a produs sâmbătă după amiază la intersecţia străzilor Coşbuc şi 6 martie.
În urma impactului şoferul taxiului, Ionel Tudor, s-a ales cu o zgîrietură la cap. Acesta a declarat că maşina Poliţiei a apărut brusc în intersecţie şi nu a mai avut posibilitatea să reacţioneze.
„Conduc zilnic zeci de kilometri şi nu este prima dată când acord prioritate maşinilor de Poliţie sau Ambulanţei. Am intrat cu prudenţă în intersecţie, dar nu avea sirenele pornite şi nici girofarurile. De asta nu l-am văzut", ne-a spus şeferul taxiului.
Taximetristul a fost nevoit să predea permisul de conducere, cu toate că deocamdată nu s-a stabilit cu claritate cine se face vinovat de accident.
Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.
„Maşina de poliţie, care se afla în misiune, având semnalele sonore şi luminoase în funcţiune, a intrat în coliziune cu un taxi. Rămâne ca ancheta să stabilească cine este vinovatul", a declarat inspectorul principal Bogdan Carp, din cadrul Poliţiei Rutiere Galaţi.