Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistentele care au întocmit dosare de pensionare unor falşi handicapaţi au fost condamnate la un an de închisoare

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 ianuarie 2012 ·

Adriana Ionescu şi Luminiţa-Gabriela Tirim au fost trimise în judecată pentru că au încercat să mituiască un ofiţer de poliţie care ancheta „confecţionarea" a patru dosare de pensionare pentru invaliditate.

„În perioada 23 noiembrie 2011 - 1 decembrie 2011, inculpatele au promis suma totală de 50.000 lei unui ofiţer de poliţie judiciară din cadrul M.A.I. - Direcţia Generală Anticorupţie (denunţător) pentru ca acesta să soluţioneze favorabil un dosar penal în care efectua cercetări penale faţă de mai multe cadre medicale din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi privind întocmirea în fals a unor dosare de pensionare pe caz de invaliditate. În acest dosar penal, cele două inculpate aveau calitatea de învinuit. La data de 25 noiembrie 2011, din suma totală promisă, inculpata Ionescu Adriana a dat denunţătorului suma de 10.000 lei. De asemenea, la data de 1 decembrie 2011, inculpatele Ionescu Adriana şi Tirim Luminiţa Gabriela au dat denunţătorului suma de 6.000 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante", se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.

La data de 20 decembrie cele două asistente mituitoare au fost trimise în judecată, iar vineri 19 ianuarie, Tribunalul Galaţi le-a condamnat la un an de închisoare.

Totuşi Adriana Ionescu va rămâne deocamdată în libertate sub control judiciar ca urmare a unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.

În acest timp însă, Parchetul gălăţean continuă ancheta în care cele două asistente, alături de alte persoane, sunt cercetate pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Călăraşi: O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit, după o masă în familie. Care este posibila cauza a deceselor

Mediafax acum 31 minute
O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit în Călăraşi, după o masă în familie. Ambele au avut simptome de toxiinfecţie alimentară, însă e posibil ca bunica să fi murit de durere după pierderea copilei.

UPDATE - Călăraşi: Fetiţă de patru ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Necropsia va stabili ce anume a provocat decesul celor două. Există suspiciunea că femeia a făcut infarct când a aflat despre moartea copilei/ Precizările MS

News.ro acum 21 minute
O fetiţă de patru ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei toxiinfecţii. În scurt timp, ea

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 54 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum o ora
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Echipa României și-a aflat adversara din Billie Jean King Cup » Duel complicat în optimi

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Echipa României va întâlni Japonia în . Turneul final va avea loc la Sevilla, în noiembrie.

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 41 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°