PAMFLETE CORDIALE
Eram la Craiova prin 1973-1974, într-o sală de spectacole, cu lumină puţină, în care cei ce veniseră, la prima ieşire a Cenaclului Flacăra, în provincie, fumau şi eu am crezut necesar să facem o pauză, să mai aerisim, să ne mai destindem. În penumbra recreaţiei, dintr-un grup care comenta gălăgios prima parte a spectacolului, l-am auzit pe un băiat de cartier, mai înfipt, cum se zice, spunându-le celorlalţi: "Bă, ăsta n-are ambiţie...". Mi-a rămas pentru lungă vreme, în creier, această sintagmă: ăsta n-are ambiţie dacă nu face nu ştiu ce. O scot acum din depozitul cu amintiri şi o recondiţionez, în analiza pe care mă simt obligat s-o fac, noii aplecări a guvernului către sporirea numărului de taxe, impozite şi biruri şi a fiecărei taxe, a fiecărui impozit, a fiecărui bir în sine
Âştia n-au ambiţie dacă nu pun taxe şi pe telepatie. Cum vine asta, cineva să comunice cu altcineva prin forţa gândului, şi statul să nu aibă nici profit din această acţiune totuşi socială? Ar trebui inventate şi amenzi pentru telepatie la ore nepotrivite, pentru telepatie care tulbură liniştea localităţilor, pentru telepatie fără aprobare. De ce să nu proclame Guvernul Boc o stare de urgenţă la nivelul gândului, cu dreptul exclusiv al unei agenţii guvernamentale anume de a emite – contra cost – sau de a nu emite licenţe pentru telepatie?
Ca să se înţeleagă nivelul de anarhie în care trăim, rog a se cerceta statutul unghiilor. Ele cresc aşa cum le trece lor prin degete. Âştia n-au ambiţie, dacă nu inventariază unghiile de la mâini şi de la picioare, de la bătrâni şi de la copiii din burţile mamelor, stabilind cu multă rigoare ce accize trebuie să plătească toţi cetăţenii pentru unghiile lor, mari consumatoare de energie vitală şi de formule chimice subversive. Haosul ameninţă mai ales prestaţia unghiilor de la picioare, uitate de
