Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fructe « otravite », la un pas să ajungă pe rafturi

Publicat in Click, marți 20 noiembrie 2012 · ·

Să iasă banu'! Asta este tot ce îi interesează pe unii comercianţi. Aduc fructe şi legume care conţin metale grele şi pesticide, fără să se gândească la sănătatea noastră.

120 de tone de grepfrut cu chimicale cancerigene au fost depistate înainte de a fi puse în vânzare. Şase tiruri au sosit în ţara noastră, încărcate cu grapefruit din Turcia. Regula este ca, până să fie puse în vânzare, să se facă analiza transporturilor. Laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Bucureşti a găsit pesticide extrem de periculoase, în aceste fructe. Substanţa se numeşte „Imazalil", un pesticid cancerigen, folosită la combaterea ciupercilor de pe plante.

Toate fructele au fost distruse, înainte ca acestea să ajungă în magazine, ne-a informat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Cum ajung aceste produse toxice şi periculoase în ţara noastră?

Vama Giurgiu este un punct de triere a mărfurilor care intră în ţară

Daniel Constantin, ministrul agriculturii, spune că sunt mari semne de întrebare cum au putut să iasă aceste transporturi din Turcia. „În perioada următoare echipele mixte ale ANSVSA şi Ministerului Agriculturii vor intensifica verificările la toate transporturile provenind din Turcia, atât la produsele de origine vegetală, cât şi la cele de origine animală, în scopul protejării consumatorilor români şi europeni", a spus demnitarul. Pe aceeaşi filieră, au ajuns în ţara noastră legume şi fructe pe care le cumpărăm inocenţi din magazine.

În 2011, au fost găsite pesticide, nitraţi şi metale grele, în cele mai consumate fructe şi legume, din import, printre care: portocale, mandarine, lămâi, piersici, struguri, banane, grepfrut, kiwi, ananas, mango, morcovi, ardei, conopidă, dovlecei, salată, ceapă, usturoi, varză, vinete, roşii, broccoli. Toate au fost distruse, dar, iată, că im

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°