Viitorul politic al celor mai puternici lideri europeni, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, este pus în pericol după ce partidele celor doi au suferit înfrângeri usturătoare în alegerile locale.
Merkel plăteşte tribut pentru că electoratul german nu este de acord cu implicarea statului în salvarea altor ţări europene, precum Grecia şi Irlanda, care au fost nevoite să ia bani de la UE şi FMI. La rândul său, Sarkozy este taxat pentru faptul că în 2007 când a venit la putere a promis să dea un suflu nou economiei, lucru pe care nu l-a mai putut realiza din cauza recesiunii şi a crizei datoriilor suverane din Europa.
Coaliţia de centru-dreapta a cancelarului german Angela Merkel a fost învinsă în cadrul alegerilor regionale din Baden-Wurttemberg, potrivit datelor preliminare, un rezultat ce i-ar putea slăbi autoritatea şi ar putea afecta agenda guvernului acesteia într-o perioadă în care ţara se confruntă cu noi tensiuni în zona euro, scrie The Wall Street Journal.
Uniunea Creştin-Democrată a câştigat doar 44% din voturi, în timp ce opoziţia de centru-stânga, compusă din ecologişti şi Partidul Social-Democrat, a obţinut peste 47% din voturi. La rândul său, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a suferit o înfrângere dură înaintea alegerilor prezidenţiale de anul viitor, electoratul francez preferând candidaţii socialiştilor şi pe cei ai Frontului Naţional în cadrul alegerilor regionale din weekend. Uniunea pentru o Mişcare Populară de centru-dreapta a lui Sarkozy a obţinut aproximativ 20% din voturi, cu mult în urma Partidului Socialist, care a avut aproximativ 36% din voturi.
Viitorul politic al celor mai puternici lideri europeni, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, este pus în pericol după ce partidele celor doi au suferit înfrângeri usturătoare în alegeril