YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925, şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2010), iar în 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez”. S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărţi ale lui Kawabata se numără O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2010), Maestrul de go (Meijin, 1954; Humanitas Fiction, 2007), Lacul (Mizuumi, povestiri; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1961; Humanitas, 2006; 2009), Vechiul oraş imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009) şi Frumuseţe şi întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2009).
Valsul florilor (Hana no warutsu) este o culegere de nouă povestiri, adevărate bijuterii literare, în stilul subtil şi plin de poezie al lui Yasunari Kawabata.
„Limbajul acestor povestiri este atât de măiestrit, de bogat în detalii semnificative pentru fiecare text în parte, încât orice încercare de a le rezuma ar risca vulgarizarea.“
Washington Post
Pachebotul Tsukuba-maru, care făcea legătura cu America, a intrat în portul Yokohama la ora opt dimineaţa.
Takeuchi, obişnuit, datorită meseriei lui, să aştepte şi să conducă muzicieni şi dansatori străini, a socotit cât timp urma să treacă până când vaporul ajungea la debarcader şi a sosit împreună cu fetele puţin mai târziu.
Turnul clădirii vămii strălucea ca într-o diminea
