Amenzile date de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) ar putea creşte la sume între 1.000 şi 30.000 de lei, pentru discriminare faţă de o persoană fizică, şi respectiv între 2.000 şi 100.000 de lei, în cazul discriminării unui grup, potrivit unui proiect de OUG.
Proiectul de act normativ, aflat în dezbatere publică pe site-ul CNCD, a fost elaborat pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în vederea transpunerii în legislaţia naţională a două directive europene.
În nota de fundamentare a proiectului se arată că a fost depăşită data-limită pentru transpunerea corectă şi completă în legislaţia naţională din România a Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi a Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
Potrivit OG nr. 137/2000, se sancţionează prin amendă următoarele fapte: hărţuirea, victimizarea, condiţionarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii şi discriminarea angajaţilor de către angajatori, în raport cu prestaţiile sociale acordate, pe baza apartenenţei acelei persoane respectiv angajaţilor la o anumită rasă, naţionalitate, origine etnică, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori pe baza vârstei, sexului, orientării sexuale sau convingerilor promovate de ei, discriminare prin refuzul acordării serviciilor publice administrative şi juridice, a accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile de sănătate publică - alegerea medicului de fam