Mulţi liberali cu scaun la cap se întreabă ce rost a avut ultimul Congres. Să fie reconfirmat un lider de necontestat, să se prezinte un program strategic sau pentru a fi readuse la tăcere o serie de voci cu rezonanţă? Crin Antonescu a reuşit să obţină o victorie à la Pyrus. Poate să spună, împreună cu listacii săi, „încă o victorie ca asta, şi sîntem terminaţi“. A reuşit „performanţa“ de a îndepărta lideri marcanţi, de a le lua dreptul la microfon unor liberali autentici ca Ludovic Orban, Călin Popescu-Tăriceanu, Teodor Meleşcanu şi de a-i înlocui cu ideologul de serviciu Dan Mihalache, nimeni altul decît fostul agent de propagandă al FSN de pe vremea oficiosului Azi. Asta da lovitură. PNL a optat pentru varianta de alegeri pe listă, un procedeu folosit mai ales de partidele socialiste pentru a-i asigura liderului o echipă omogenă şi pentru a anula posibilitatea oricărui lider charismatic – neagreat de către şef – de a ajunge în conducerea partidului. E greu de crezut că liberali de vocaţie şi de tradiţie nu ar fi acumulat suficiente voturi pentru a fi membri ai Biroului Politic. Practic, s-a urmărit o concordie de grup, în dauna dezbaterilor democratice. Un partid puternic este doar acela care dezvoltă, susţine şi promovează principiile acordului că există dezacord. Încă de acum două secole, unul dintre părinţii liberalismului afirma că se va lupta pentru dreptul celuilalt de a nu fi de acord cu el. Dar pluralismul de idei şi dezbaterile sînt, practic, decapitate în urma Congresului de săptămîna trecută. Cei cincisprezece vicepreşedinţi au ajuns în funcţii datorită lui Crin Antonescu, ei neobţinînd o poziţie legitimată de vreun scrutin democratic. Deci, vor fi vasali celui care i-a propulsat în conducere. În partid nu se va mai auzi nici musca. Şi asta poate fi moartea unui organism politic. Unanimitatea era starea de fapt, dar şi de drept, a unui partid ieş