Eurodeputaţii PDL au expediat azi două scrisori. Una către liderilul grupului socialist şi ALDE din Parlamentul European în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de acţiunile Guvernului Victor Ponta, arătând că se încearcă influenţarea proceselor de mare corupţie şi obstrucţionarea justiţiei.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a prezentat într-o conferinţă de presă această scrisoare, arătând că cei 11 eurodeputaţi PDL solicită liderilor grupului socialist, Hannes Swoboda, şi grupului ALDE, Guy Verhofstadt, să intre în dialog cu autorităţile de la Bucureşti pentru ca "democraţia din România să nu fie pusă în pericol".
Preda a precizat că scrisoarea relatează situaţia legată de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi procesul lui Adrian Năstase, precum şi faptul că actualul ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, s-a exprimat public în luna martie pentru arestarea procurorilor anticorupţie într-un alt dosar penal în care Adrian Năstase a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare.
Eurodeputaţii PDL au expediat azi două scrisori. Una către liderilul grupului socialist şi ALDE din Parlamentul European în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de acţiunile Guvernului Victor Ponta, arătând că se încearcă influenţarea proceselor de mare corupţie şi obstrucţionarea justiţiei.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a prezentat într-o conferinţă de presă această scrisoare, arătând că cei 11 eurodeputaţi PDL solicită liderilor grupului socialist, Hannes Swoboda, şi grupului ALDE, Guy Verhofstadt, să intre în dialog cu autorităţile de la Bucureşti pentru ca "democraţia din România să nu fie pusă în pericol".
Preda a precizat că scrisoarea relatează situaţia legată de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi procesul lui Adrian Năstase, precum şi faptul că actualul ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, s-a exprimat public în l