Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea, lui Băsescu: Un om demis de 7,4 milioane de români nu poate cere demisii

Publicat in Gandul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, în replică la afirmaţiile şefului statului, Traian Băsescu, că "un om care a fost demis de 7,4 milioane de români nu poate cere demisii, mai ales atunci când minte şi dezinformează".

"Sunt dezamagit de faptul că preşedintele continuă să dezinformeze în legătură cu modificările aduse Codului penal. Parlamentarii vor putea fi în continuare cercetaţi atât pentru corupţie, cât şi pentru situaţiile în care se află în conflict de interese. I-am explicat toate aceste elemente preşedintelui în scrisoarea pe care i-am trimis-o, sperând, cu bună-credinţă, că va renunţa la atacuri, în momentul în care va constata că sunt nejustificate", a precizat Zgonea, pentru MEDIAFAX.

El a arătat că refuză alte polemici cu Băsescu şi a făcut apel la şeful statului să acţioneze prin pârghii instituţionale pentru a-şi manifesta opoziţia faţă de modificările aduse Codului penal.

"Din păcate, văd că domnul preşedinte a răspuns cerându-mi demisia. Un om care a fost demis de 7,4 milioane de români nu poate cere demisii, mai ales atunci când minte şi dezinformează. Refuz alte polemici. Fac apel la domnul preşedinte să acţioneze prin pârghiile instituţionale pe care le are la dispoziţie pentru a-şi exprima opoziţia faţă de modificările aduse Codului penal şi să nu mai facă rău României", a mai spus Zgonea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că el crede că Valeriu Zgonea ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în urma modificărilor la Codul penal adoptate marţi în acest for legislativ, apreciind că "acest om a pus România într-o situaţie îngrozitoare".

"Dincolo de acţiunea parlamentarului de rând, aici au fost trei mari responsabili: Victor Ponta, care a avut o presiune enormă de la baronimea locală să amputeze ANI şi DNA ca in

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°