DISPUTĂ. După ce francezii au căutat să ne jignească, Viorel Moldovan, cel mai de succes fotbalist român în Hexagon, acuză superioritatea arătată de „cocoşi”. Sursa: HORIA CĂLĂCEANU
Viorel Moldovan, ajuns antrenor după ce a jucat ani buni la echipa FC Nantes, a analizat şansele României de calificare la Europenele din 2012 dintr-o grupă în care cap de listă este Franţa, vicecampioana mondială. Fostul „Moldo-but” susţine că francezii ne-au privit mereu de sus şi îşi doreşte ca asta să-i coste acum.
„Francezii au fost întotdeauna aroganţi cu noi. Ce-i drept, le dă mâna, pentru că sunt o forţă fotbalistică şi ne-au învins de atâtea ori. S-ar putea însă ca această aroganţă să-i coste. Poate că o să îi batem în preliminariile pentru Euro 2012”, a declarat Viorel Moldovan pentru EVZ.
Lăutarul, simbolul României
Războiul francezo-român este întreţinut de cotidianul francez „L’Equipe”, care a scris după tragerea la sorţi a grupelor de calificare la Campionatul European că echipa pregătită de Raymond Domenech este norocoasă, deoarece va juca împotriva uneia dintre cele mai slabe reprezentative din urna a doua valorică, România.
De-a lungul timpului, francezii ne-au făcut tot felul de „aroganţe”. Spre exemplu, la un meci Paris Saint- Germain – Universitatea Craiova, disputat în toamna anului 1993, în Cupa Cupelor, Canal +, televiziunea care transmitea meciul în Franţa, a prezentat pe tot parcursul celor 90 de minute caricaturi ridicole ale fotbaliştilor olteni. Sau la Cupa Mondială din 2004, din SUA, presa din Hexagon se arăta uimită de minunile făcute de „ţiganii din România”.
Unul dintre cele mai mari scandaluri provocate de francezi a avut loc în 2002, când „cocoşii” au jucat un amical cu tricolorii, pe arena „Stade de France”, partidă încheiată cu scorul de 2-1 pentru gazde.
Organiza