Luminile din bradul de Crăciun amplasat din curtea sediului Organizaţiei Municipale Suceava a PDL au fost aprinse joi, de Ziua Unirii Bucovinei cu România, în prezenţa liderilor şi a numeroşi membri ai acestei formaţiuni politice. Evenimentul a avut loc în prezenţa preşedintelui Organizaţiei Municipale Suceava a PDL Suceava, deputatul Ioan Balan, a liderului organizaţiei judeţene Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, şi a deputatului Sanda-Maria Ardeleanu. Într-o atmosferă familială, membrii şi simpatizanţii PDL Suceava au asistat la aprinderea luminilor de Crăciun, după care au ascultat un concert de colinde şi cântece din Bucovina, susţinut de tineri artişti populari din întreg judeţul, printre care Andreea Chisăliţă şi Valentin Bertea. Toţi cei care au fost prezenţi la evenimentul de la sediul PDL Suceava au fost serviţi cu ceai, vin fiert şi cozonac, iar cei mici au primit câte o ciocolată.