Am revazut la una dintre televiziuni un film documentar, realizat de-o echipa straina, despre marile spectacole din perioada ceausista. Este facut când inca ranile nu se cicatrizasera, amintirile erau vii si dureroase. Vorbesc de acele rani adânci ale umilirii provocate de cozile enorme la orice produs, de taierea curentului fara nici un avertisment, de frigul din case si de frica de pe strazi. Ei bine, un fost mahar comunist spunea fara sa clipeasca despre munca fortata la care erau supusi românii spre a-l slavi pe Ceausescu: partidul si poporul erau un tot unitar, credeti ca daca nu ar fi fost pe deplin de acord cu cu partidul, ar mai iesit oamenii pe stadioane cu atâta entuziasm?

Politica ceausista a fost una cinica si are in continuare sustinatori cinici. Si-au mai diluat discursurile, nu mai apara un sistem, ci oamenii sistemului. Este clar ca nici unul nu mai doreste o revenire la ceea a fost, pentru ca este la fel de clar ca acum o duc mult mai bine decât pe vremea lui Ceausescu: calaresc o intreaga tara nu din postura de slujbasi ci de patroni miliardari, stiind sa foloseasca in scop propriu toate binefacerile democratiei si libertatilor. Au oamenii lor in structurile de conducere, in Parlament si Guvern, in Procuratura, Justitie si Politie. Daca nu sunt patroni de presa au o imensa influenta asupra presei. Nu mai au nici macar teama de altii mai puternici decât ei, cum era pe vremea comunista. De la gainari pâna la marii corupti, cu totii fac galagie când sunt prinsi cu mâta-n sac, clamând principii, drepturi si declarându-se victime ale jocurilor politice. Daca nu ei direct – sunt foarte multi care stau ascunsi in spatele câte unui om de fatada, nu apar pe la televiziuni, uneori nici in acte nu apar, dar ei sunt adevaratii stapânitori ai unor afaceri colosale –, atunci prin rude sau apropiati, au privatizat afacerile statului de pe postura