Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Pompierilor, cu fast şi trafic blocat

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 septembrie 2008 ·

Lupta de pe Dealul Spirii, de acum 160 de ani, va fi celebrată, şi anul acesta, conform tradiţiei: cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Pompieri, cu exerciţii demonstrative, paradă militară şi o „retragere cu torţe“ la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a Municipiului Bucureşti (ISUMB).

Toate acestea vor aduce mâine şi blocarea traficului, în intervalul orar 9.00-14.00, în zona Monumentul Eroilor Pompieri - Palatul Parlamentului - Piaţa Constituţiei (Palatul Parlamentului - Bd. Naţiunile Unite - Bd. Libertăţii - Calea 13 Septembrie - Str. Izvor). Cei 50 de eroi care au căzut pe câmpul de luptă apărând Capitala de invazia trupelor otomane vor avea parte de o comemorare pe cinste. De la ora 11.00 până la ora 11.30, la Monumentul Eroilor Pompieri, din Calea 13 Septembrie, preşedintele României, Traian Băsescu, alături de alte personalităţi vor depune coroane de flori.

În Parcul Izvor va fi o expoziţie de instalaţii şi utilaje, completată de exerciţii demonstrative. De la orele 12.00 până la 13.00, în Piaţa Constituţiei trece parada militară a efectivelor şi tehnicii de intervenţie, cu militari din toate inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, precum şi un detaşament echipat cu uniforme de epocă.

După ora 20.00, va fi „retragerea cu torţe“ pe traseul: şos. Cotroceni - Bd. Gheorghe Marinescu - Piaţa Eroilor - str. Prof. Dr. Raineri - str. Prof. Dr. Alex Vitzu - Monumentul Eroilor Pompieri - Calea 13 Septembrie - sediul ISUMB. Şi pe acest traseu circulaţia va fi oprită. Seara se va încheia cu focuri de artificii, la Monumentul Eroilor.

TRASEU

Rute ocolitoare

Indicatoarele rutiere instalate de Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei şi agenţii de circulaţie vă vor redirecţiona pe traseele ocolitoare, mâine, de la orele 9.00 la 14.00, cât durează manifestările pompi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 51 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 46 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 31 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Rusia îl pune pe Volodimir Zelenski pe lista persoanelor căutate. Ce alţi oficiali europeni se află în vizorul Moscovei

Mediafax acum 38 minute
Anunţul citează baza de date a Ministerului rus de Interne, fără a fi comunicate informaţii suplimentare în legătură cu fapta pentru care este este acuzat, scrie Reuters. Rămâne neclar ce acuzaţii au fost formulate împotriva liderului ucrainean. În

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°