În literatura F&SF se poartă seriile – de la trilogii pînă la (uneori) interminabile cavalcade de aventuri (cel mai adesea), care se pot lungi pe 10, 15, cîteodată şi pe mai multe volume. Ce-i mînă pe ei, autorii, în luptă? Succesul de public, cererea cititorilor sau doar interesata solicitare a editorilor... Sau poate, pur şi simplu, nevoia autorilor de a nu-şi părăsi personajele care au potenţial mai mare sau le-au devenit dragi în timpul elaborării primei cărţi; nevoia de a mai adăsta prin acele lumi inventate, de a mai adăuga întîmplări, personaje, meditaţii despre subiecte abia atinse la început. Cînd, la sfîrşitul lui 2007, Liviu Radu publica romanul fantasy Waldemar, cititorii, dar şi editorul s-au întrebat: „Şi? Asta-i tot? Nu-l vom mai vedea niciodată pe Waldemar, Salvatorul, cel care a fost în ţinutul ielelor şi s-a războit cu fiinţele acelea de basm, după care a revenit pe Pămînt?“. Editorul a insistat, cititorii au insistat, şi iată că, la un an distanţă, la sfîrşitul lui 2008, Liviu Radu a scos pe piaţă cel de-al doilea romanţ (aşa le numeşte el) cu Waldemar. Este vorba despre Blocul cîş, apărut la aceeaşi editură, Tritonic, ca şi primul. În Blocul cîş avem un Waldemar care a trecut peste divorţul de Claudia şi a luat viaţa în piept. Şi nu numai viaţa... O oarecare boemă de vîrsta a doua, de „viaţa începe la patruzeci de ani“, amante peste amante, toate lucrurile luate à la légère, ba chiar un ménage à trois cu Dorina şi Corina, toate au intrat în viaţa lui Waldemar cu uşurinţă (oare?), transformîndu-l într-un personaj simpatic al zilelor noastre (oricum mai simpatic decît încruntatul, sfîşiatul personaj al primului roman, marcat de divorţ), dintr-un Bucureşti contemporan asaltat de problemele lui şi ale guvernărilor postdecembriste. Chiar şi tonul naraţiunii este menit să atragă simpatia cititorilor, umorul noilor personaje apare la tot pasul în