Memorabila, imaginea unui Cuza liberal planand deasupra Iasiului, in ziua de 24 ianuarie 2008, releva pana la ce punct abordarea istoriei si a patrimoniului ei simbolic ramane, fundamental, una indatorata vechiului regim comunist. Schimband ce-i de schimbat, logica national-liberala este una superpozabila peste aceea detectabila in lecturile comuniste ale trecutului. O personalitate este valoroasa doar in masura in care un prezent partizan se poate intemeia pe efigia confiscata. Caci, inainte de a fi liberal, predecesor al lui Relu Fenechiu si Noricai Nicolai, domnul Unirii fusese mobilizat in piesele de teatru pe care oficialitatea totalitara le recupera, oportun, cu fiece 24 ianuarie al stalinismului national. Dincolo de trivialitatea unei anexari grosolane, avatarurile postume ale lui Alexandru Ioan Cuza invita, previzibil, la o reflectie in marginea relatiei, delicate, dintre identitatea ideologica a unui partid si legatul unui trecut, mai mult sau mai putin apropiat. In definitiv, pentru a impinge pana la capat incizia chirurgicala, impostura Partidului Umanist/Conservator are drept efect secundar plasarea lui Titu Maiorescu sau P.P. Carp in vecinatatea, problematica, a lui Dan Voiculescu, Sergiu Andon ori Valentin Stan (acesta din urma ca simbol mediatic al unui trust de presa "conservator" la randul sau). Confiscarea imagologica este, aici, una ce tine de grotescul absolut. Pe acest fundal, dezbaterile publice asupra regandirii statului "dreptei", dezbateri situate sub patronajul CADI, reprezinta una dintre putinele ocazii in care vocile intelectuale s-au putut intersecta cu cele politice. O intalnire ce poate genera, pe termen lung, un tip de emulatie responsabil pentru alianta, naturala, dintre rigoarea doctrinara si flexibilitatea guvernarii efective. Se poate organiza, ideologic si organizatoric, o dreapta plurala si moderata, dispunand de un vehicul polit