„M-am născut pe 7 noiembrie 1927, dar din cauza marilor zăpezi, nu m-au putut înscrie oficial decât pe 24 noiembrie, dată care a rămas oficială. Deci, toată viaţa am fost mai tânăr cu 17 zile”, mi se spunea zilele trecute.
Originar din nordul Ardealului, s-a născut la Ploieşti, a urmat parţial studiile în Bucureşti ca elev al liceului Creţulescu. A jucat la FC Ploieşti, dar a îndrăgit baschetul datorită lui Andrei Falbert, care era pedagog la „Casa Mareşalului” din capitală. Au fost tentative de a îmbrăca culorile roş-albastre, dar a fost refuzat, pentru că nu avea înălţime. La terminarea liceului a dat examen şi a reuşit la două facultăţi, Academia Comercială şi Drept.
De la înfiinţare,
la Dinamo Braşov
Pentru a nu mai fi în ochii CCA-ului (actuala Steaua), a fost trimis la noul înfiinţat Dinamo Braşov.
„La Braşov m-am întâlnit cu Tică Tănase, cu care am fost coleg de liceu la Ploieşti. Cu el şi cu Constantinescu am înfiinţat secţia de volei baschet. Am participat la primul campionat naţional, a cărui finală a avut loc la Bucureşti, unde am luat locul 8. Este prima confruntare baschetbalistică braşoveană.”
Reprofilare pe handbal, unde a şi rămas
„La un moment dat am fost chemat la conducere să trec la handbal. Patru jucători de lot naţional de la handbal, Szocs, Tischler, Bako şi Mozoi Balasz au fost transferaţi la Bucureşti. Au fost aduşi de la Mediaş Otto Schmidts, Fritz Martini, iar din oraş Pitz Streifert şi Kreste. Eram obişniut cu mingea, aşa că adaptartea a fost rapidă”. Dinamo Braşov se afla la handbalul pe teren mare, handbalul cu 11 jucători (dispărut după 1963), în topul ierarhiei, alături de Făgăraş, Sibiu, Jimbolia şi Reşiţa. Cum acest handbal şi pe plan internaţional era pe cale de dispariţie, s-a trecut la handbalul în 7, care se practică şi astăzi. „Devenisem antrenorul echipei cu care am ocupa
