Stimate domnule Lucian Raicu,
Să facem un mic, dar delicios, calcul. Dacă eu, mort-copt, aş reuşi să scriu zilnic, cîte o scrisoare, timp de trei ani, am ajunge ca pe la jumătatea lui '83 să aveţi un valizoi ticsit cu o mie de plicuri! Ceea ce ar începe să semene a operă!! Scriindu-le, după cum v-am spus, în direct, fără ciorne, fără copii, risc să se piardă, datorită poştei, vreo, să zicem, două-trei sute. Rămîn opt sute; e de ajuns! Plus că am scuza că cele mai frumoase au dispărut, nu că nu le-am putut scrie!! Bineînţeles, în trei ani, am un spaţiu care-mi permite să trăncănesc cîte-n lună şi-n stele, variind subiectele şi sufletul la nesfîrşit. Din cele opt sute rămase, să presupunem că o treime sînt pocnite-n moalele ideei! M-am făcut om!! Cu două sute de scrisori mă pot prezenta în faţa Domnului liniştit. "Ce-ai făcut tu, Brumarule, pe-acolo, pe pămînt?" "Doamne, aş răspunde, am scris trei ani, zilnic, cîte o scrisoare domnului Lucian Raicu, două sute s-au pierdut pe drum, două treimi din cele ajunse-s proaste, dar restul, Doamne, restul, etc..." "Bine, mi-ar tăia caimacul Dumnezeu, du-te tu Brumarule, puţin în iad şi continuă să scrii zilnic, nu te lăsa, completează-ţi Opera!"
*
Drept care, cu această scrisoare, încep numerotarea!
V-am mai pomenit de gîndul meu de-a supraintitula scrisorile: Recviem pentru Scămoşilă. Un alt titlu ar fi: Ruina unui samovar.
*
Pentru Ruina unui samovar visez scrisori construite numai din citate! De preferinţă, din clasicii ruşi. Un fel de colaje, eventual şi nişte extrem de scurte, telegrafice, comentarii.
*
Apoi aş putea înfiinţa rubrici! Pentru variaţie aş scrie şi un roman rocambolesc! Ce n-aş da să pot reînvia în mine spiritul lui Ponson du Terrail! Ce n-aş da să fiu Maurice Leblanc!! Unde e, în ce zare veşnic irizată, s-a pierdut Arsene Lupin? Mi-a fasc
