Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Maşini aliniate la cinema în aer liber, ca în SUA

Publicat in Adevarul, duminică 30 august 2009 ·

Evenimentul, unic pentru oraş, a adunat sute de autoturisme în parcarea celui mai mare complex comercial, Armonia Center. În această seară, începând cu ora 22.00, în cinematograful amplasat în parcarea celui mai mare complex comercial din Arad va rula filmul „Indiana Jones and the Kingdom of The Crystal Skull”. Arădenii au putut vedea, de vineri, pe ecranul gigant amplasat în faţa intrării principale, câte un film. „Confessions of a Shapaholic”  şi „Beverly Hills Chihuahua” s-au numărat printe peliculele pe care arădenii s-au înghesuit să le vadă.

Mai vor o dată

Parcarea în care îşi pot face loc peste 300 de autoturisme s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de iubitori de cinema care au venit în noaptea de sâmbătă spre duminică la drive-in. „Niciodată nu am avut posibilitatea să particip la un astfel de eveniment. Nu am văzut decât la televizor ce înseamnă să te uiţi la un film chiar din autoturism. Mă bucur că şi în Arad se organizează astfel de petreceri, căci în fond şi la urma urmei ne-am distrat pe cinste. Sper să fie doar prima ediţie, nu şi ultima. Am venit cu mai mulţi prieteni, fiecare cu autoturismul propriu şi ne simţim foarte bine”, a spus Florin Cornea, arădean prezent la eveniment.

Proiecţia filmelor se face pe un ecran de peste nouă metri, iar intrarea este liberă în limita locurilor de parcare disponibile. Organizatorii au anunţat în această dimineaţă că în noaptea de sâmbătă spre duminică, la filmul „Beverly Hills Chihuahua” au fost prezente circa 500 de autoturisme.

Transportul este gratuit şi se efectuează cu autobuze care pleacă din 20 în 20 de minute din staţia Podgoria.

Cifre

300 de locuri de parcare sunt disponibile în incinta complexului comercial pentru arădenii care vor cinema drive-in.

Sper să fie doar prima ediţie, nu şi ultima. Am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 2 ore
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 25 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Stradă prăbușită în Prahova. Tasarea terenului a stagnat, informează autoritățile FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Autorităţile anunță sâmbătă, 27 aprilie, că tasarea terenului a stagnat sub strada 23 August din oraşul prahovean Slănic. Joi dimineaţă strada s-a surpat parţial, formându-se un crater de 2 metri, iar vineri nivelul terenului a continuat să coboare,

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°