Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Restricţii de trafic pe Aviatorilor, toată vara

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

După o lună şi jumătate de dispute cu reprezentanţii Ministerului Culturii, Administraţia Străzilor a reuşit în final să obţină acordul pentru înlocuirea cu asfalt a pietrei cubice de pe Bulevardul Aviatorilor.

Mai citiţi şi:

Piatra cubică de pe Aviatorilor, înlocuită cu asfalt

Deşi nu aveau avizul, reprezentanţii Ministerului Culturii au început lucrările încă de acum două săptămâni.Pe sensul de mers de la Piaţa Charles de Gaulle spre ieşirea din Bucureşti sunt asigurate două benzi. Dinspre Pod Bordei spre centrul Capitalei se circulă însă pe o singură bandă. Aici lucrările vor dura până la 15 iulie, spun reprezentanţii Administraţiei Străzilor.

Aviz obţinut pe jumătate

Şi după 15 iulie, traficul le va da bătăi de cap şoferilor, pentru că se va circula doar pe două benzi, pe ambele sensuri. Pe bretelele unde în prezent se parchează maşini, vor fi construite nişte zone pietonale care vor fi realizate din piatră cubică. O altă zonă refăcută cu piatră cubică va fi cea din jurul monumentului Aviatorilor.

„Pentru a obţine avizul şi pentru această etapă, a II-a a proiectului, Primăria trebuie să prezinte un studiu istoric. Documentaţia trebuie să aibă ca efect punerea în valoarea istorică a zonei prin păstrarea unor detalii specifice perioadei interbelice, cum ar fi marcarea intrărilor la monumentele riverane, amenajarea spaţiilor verzi“, a explicat consilierul Dan Nicolae, din cadrul Ministerului Culturii.

Refacerea Bulevardului Aviatorilor i-a bucurat pe şoferi, însă ambuteiajele din trafic le-au tăiat elanul. „Se circulă cumplit! În plus, în zonă este foarte mult praf şi trebuie să ai geamurile la maşină închise când treci pe aici“, a spus ieri Alexandru, un şofer în vârstă de 33 de ani.

Se reia traficul pe sub „Basarab“

Poliţia rutieră recomandă şoferilor ca rute ocolitoare tronsonul Bulevardul Mareşal C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°