"Pe o lavita zacea gemind un barbat cu fata transformata intr-o masa de carne singerinda. Mi s-a spus ca e Alexandru Ivasiuc. Putea sa fie oricine. Nu aveai cum sa recunosti omul ce purta pe chip o astfel de masca". Prin urmare, iata cum se faceau racolarile. Tinind cont de atare imprejurari, avem noi, oare, dreptul sa-i judecam? Intr-o scrisoare adresata redactie, publicata pe data de 14.02. 2008, prof. P.V. Lazar, domiciliat in Iasi, str. Nicolina nr. 6, a facut citeva comentarii pe marginea articolului meu intitulat Cu Alexandru Paleologu, conversind despre Diavol si Bunul Dumnezeu. Marturisesc ca epistola domniei sale mi-a "cazut" sub ochi abia zilele acestea, cind am "rasfoit", retroactiv, arhiva electronica a ziarului. Ma simt dator sa-i raspund in citeva rinduri, din doua motive. Unu: scrisoarea pe care mi-o adreseaza constituie un document legat de cazul Paleologu. Ea aduce - e drept ca printr-un intermediar - marturie ca racolarea distinsului senator a avut loc, intr-adevar, la penitenciarul din Botosani. Scrisoarea intareste cele afirmate despre acest subiect de insusi Alexandru Paleologu, ramas in memoria contemporanilor ca un om onest, lucid si atent fata de imaginea sa postuma. In aceasta "scurta si grotesca istorie" a perioadei postdecembriste, Alexandru Paleologu ramine o figura luminoasa. E singurul dintre fostii detinuti politici care s-a marturisit (autoflagelat) in public. Marea majoritate a colegilor sai de suferinta, care, dintr-un motiv sau altul, au semnat pactul de colaborare cu politia politica, au tacut, ducind cu ei "secretul" in mormint. "Am declarat in scris ca am fost informator, spune el. Marturisirea mea a aparut in primile luni ale lui 90, in revista Contrapunct...". Altii n-au facut-o fiindca "nu au avut taria de-a-si asuma consecintele" sau "n-au simtit dorinta de eliberare" sau "au a-si reprosa lucruri grave...". "E mai bine sa-ti