Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple valorează mai mult decât întreaga piaţă de droguri din lume

Publicat in Romania Libera, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

Când până şi reputatul Wall Street Journal numeşte rezultatele obţinute de Apple în ultimul trimestru al anului 2011 „nebune", acestea trebuie să fie într-adevăr ieşite din comun - ceea ce şi sunt: conform comunicatului de presă dat publicităţii de compania americană, profitul acesteia a crescut în perioada respectivă cu 118%, la 13,06 miliarde de dolari, iar veniturile firmei au înregistrat o creştere de 73%, la 46,33 miliarde dolari. Conform cotidianului New York Times, analiştii de pe Wall Street pronosticaseră creşterea veniturilor la 38,85 miliarde dolari, în timp ce proprii analişti ai companiei Apple se arătaseră mai rezervaţi, estimând că veniturile ar fi urmat să crească la numai 37 miliarde.

Pe post de cal de bătaie s-a aflat, după cum era de aşteptat, telefonul mobil iPhone, ale cărui vânzări au crescut cu 128%, la 37,04 milioane de bucăţi. Iniţial, la lansarea noului model iPhone 4S în luna octombrie, analiştii se arătaseră dezamăgiţi de acesta, considerând că schimbările pe care le avea faţă de modelul precedent erau prea nesemnificative pentru a deveni un mare succes. Opinia experţilor nu a fost însă împărtăşită de consumatori. În China, unde noul model a fost introdus pe 13 ianuarie, magazinele Apple au fost luate cu asalt, iar poliţia din Beijing a fost nevoită să evacueze peste 500 de persoane care au aruncat cu ouă în vitrinele magazinului Apple din cartierul Sanlitun deoarece acesta nu primise încă marfa.

„Crezusem că am făcut un pariu riscant", a declarat, conform portalului de ştiri Bloomberg, Tim Cook, urmaşul lui Steve Jobs la conducerea companiei, referindu-se la numărul mare de telefoane mobile puse la vânzare în China, „însă se pare că nu am pariat nici pe departe cât ar fi trebuit: cererea clienţilor întrece absolut orice închipuire". De altfel, Apple nu a reuşit să acopere cererea pieţei nici în Statele Unite: „am fi vândut

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 3 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 3 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°