Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sătmăreancă accidentată pe trecerea de pietoni

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 20 octombrie 2013 ·

Pe raza judeţului Satu Mare s-au produs la sfârşitul săptămânii trecute două evenimente rutiere soldate cu accidentarea uşoară a două persoane. Primul accident de circulaţie a avut loc vineri seara pe DJ 108M, în afara localtăţii Dindeşti, unde Alexandru B., în vârstă de 63 de ani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca Opel Corsa, pe fondul conducerii imprudente, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă, suferind o rănire uşoară. În vederea stabilirii eventualei alcoolemii conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice.

Un alt eveniment rutier a fost înregistrat sâmbătă pe Bulevardul Cloşca din municipiul Satu Mare, în cadrul căruia Ioana R., în vârstă de 34 de ani, care se afla angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni din zona Colegiului „Eliza Zamfirescu”a fost accidentată uşor de Sandor S., în vârstă de 50 de ani, care se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen, şi care nu i-a acordat prioritate de trecere. Şi în acest caz conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Tot în weekend, agenţii de circulaţie au aplicat 337 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 38.970 lei, iar opt şoferi au rămas fără permis de conducere, dintre care patru pentru neacordare de prioritate, trei pentru depăşirea vitezei cu peste 50 km faţă de limita admisă şi un caz pentru depăşire neregulamentară. Totodată au fost constatate opt infracţiuni la regimul rutier, din care şase pentru conducere cu alcoolemie peste limita legală admisă.

Pavel Prodaniuc Pe raza judeţului Satu Mare s-au produs la sfârşitul săptămânii trecute două evenimente rutiere soldate cu accidentarea uşoară a două persoane. Primul accident de circulaţie a avut loc vineri seara pe DJ 108M, în afara localtăţii Dindeşti, unde Alexandru

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°