Daca am vreun regret din acele timpuri, daca barbatul de 33 de ani care sint acum simte nevoia sa-l mustruluiasca pe tinarul de 25 de ani, este pentru ca s-a grabit sa publice. Si ca a scris cam mult. Asta i-a luat, din pacate, din timpul de citit. Or, la o anumita virsta, este mult mai important sa citesti decit sa scrii. Am gasit, la finele saptaminii trecute, citeva ceasuri de ragaz si, cautind un subiect pentru tableta de saptamina aceasta, am deschis un document parolat, ascuns printr-un folder de mult uitat al laptopului, care contine jurnalul meu de acum 10-11 ani. Ultimii ani de studentie, primii ani de cariera universitara. Fireste, prima impresie a fost una de jena: la 23-25-27de ani eram, recunosc, pe-ni-bil. Am spus intotdeauna ca, daca barbatii au vreo sansa sa lase impresia de maturitate, asta se poate intimpla abia dupa 30 de ani. Adica la acea virsta pe care, cind eram copil, o credeam matusalemica. Oricit de caraghioase mi se par azi panseurile care se voiau profunde ori dezinhibate, oricit de ridicola mi se pare bravada boema ori erotica specifica tineretii oricarui barbatus, un lucru tot imi place si imi stirneste o nostalgie bleaga: faptul ca, indiferent de ceea ce faceam, bun sau rau, exista o constanta in functie de care imi aranjam celelalte „ispravi": cititul. In orice imprejurare, in orice pozitie, in orice context. Citeam cu patima, dezordonat, amestecat, fara nici un plan serios de cercetare, fara nici un fir rosu care sa-mi ordoneze lecturile. Descopar in cele citeva sute de pagini ale jurnalului meu zeci si zeci de nume si de titluri. In legatura cu multe dintre ele nu mai am decit vagi amintiri, de parca totul se va fi topit in ceata. Chiar am citit atitia scriitori? Si, daca am facut-o, la ce bun, de vreme ce abia mai pot reconstitui atmosfera unei carti? Oare am citit eu atitea romane de Marguerite Duras? Sau de Ian Mc Ewan? Ori de Rus