Licitarea drepturilor de televizare întărâtă ratingul mai ceva decât fotbalul dezosat cu care ne persecută cotonoagele din liga lui Mitică. Du­mi­tru Dragomir şi manufacturierii din dotarea sa cooperatistă pre­gă­ti­se­ră aşternutul unui mare succes de casă. Caietele de sarcini şi tot atâtea opţiuni câte luni ar număra o naştere la termen abia aşteptau banii ăia foarte mulţi veniţi dinspre televizi­uni. Obrăznicia preţurilor de pornire nu tulbura de nici un fel aşteptarea lacomă a organizatorilor strigării. Optimismul tarabagiilor avea suport în reuşita licitaţiei precedente. Numai că, între timp, raportul dintre cerere şi ofertă s-a mai schimbat, interesele sunt de altă natură şi, în plus, cum­pă­ră­torii au mai căpătat ceva experienţă în moderarea preţurilor. Aşa se face că şase din cele nouă opţiuni au ră­mas nemăritate şi nici preţul mărfii deja vândute n-a mai avut detenta risipei. Iar diferenţa dintre previziunile de piaţă ale ligiştilor şi încasările concrete ale primei strigări a fost completată cu o consistentă doză de to­xină botulinică, toxină destinată maestrului de ceremonii care este unicul şi indivizibilul Mitică. Lovitura televiziunilor a fost re­sim­ţită puternic în plexul financiar al clubu­ri­lor. Patronii acestora au re­ac­ţionat instinctiv în primă in­stan­ţă, atacurile lor vizându-l direct pe Du­­mitru Dra­go­mir, preşedintele LPF. Producţiile folclorice au acompaniat frenetic evenimentul, înfiri­pân­du-se povestea unei complicităţi în­tre preşedintele ligii şi televiziuni. A fost avansată ideea conform căreia preşedintele ligii ar fi recuperat în interes perso­nal ceva din pierdearea clu­burilor. Şi

s-a mai spus că această manevră va atrage după sine, în sfâr­şit, debarca­rea lui Dumitru Dragomir din fruntea LPF. Nu mă raliez acestor poveşti şi nici nu îndrăznesc să cred că avem un fotbal capabil să sca­pe de Dumitru Dragomir. De fapt şi