Coincidenţa coincidenţelor: Richter, numele de domnişoară al soţiei profesorului Mărmureanu
"Numele de domnişoară al soţiei mele era Richter, dar nu mi-am dat seama la început. Aristiţa Richter. Am făcut legătura abia după ce am devenit directorul Institutului", izbucneşte în râs profesorul Gheorghe Mărmureanu. A împlinit 70 de ani şi n-are nici un chef de odihnă, dimpotrivă: acum pregăteşte a opta sa carte. De zeci de ani, de când este directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, n-a avut concediu adevărat, căci n-a simţit nevoia - în zilele sale libere s-a dus să se relaxeze tot pe lângă observatoarele seismice împrăştiate prin ţară.
"Mă, tu n-ai ce mânca?", i-a răspuns tatăl, când i-a zis că vrea să fie geolog
Când îl prind bucureştenii pe stradă, îl opresc să-l întrebe când să aştepte următorul cutremur. "De aceea, în Drumul Taberei, unde locuiesc, mă cunoaşte lumea ca pe un cal breaz. De multe ori caut să nu prea ies", ne spune.
Nu are timp să stea la poveşti cu oamenii, căci întotdeauna este foarte ocupat - de ceva vreme tot lucrează la proiecte ca să atragă fonduri europene pentru Institut. Nefiind bugetar, trebuie să se gospodărească singur. Până acum a obţinut vreo şapte, opt proiecte. Pentru unul singur a dat, odată, chiar şi 3.000 de semnături. Ideea să se facă geolog i-a încolţit când era elev de liceu şi se uita la un film rusesc cu nişte exploratori. Când i-a spus tatălui, om simplu, că vrea să fie geolog, tatăl i-a replicat: "Mă, tu n-ai ce mânca?". Şi cum adică, să ajungă, cumva, ca săracii din comuna lor ce cară toată ziua pietre în spinare?
Dar n-a cărat niciodată pietre; prin anii '70 fiul studia la Cornell University, New York, cu bursă Fulbright, nişte lucruri aproape SF pentru vremea aceea. Făcea partea experimentală a tezei de doctorat "privind cunoaşterea a ce se întâmplă «dincolo», adică a echilibru