Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul de lege despre pensiile magistraţilor corupţi, pus în dezbatere publică

Publicat in Romania Libera, vineri 23 august 2013 ·

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică, vineri, proiectul de lege privind pierderea pensiilor de serviciu ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru corupţie şi excluşi din magistratură din acest motiv, prevederile urmând să se aplice şi celor condamnaţi înainte de intrarea în vigoare, informează Mediafax.

Actul normativ prevede completarea Legii 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu articolul unic 97 indice 1, care reglementează situaţia pensiilor de serviciu în cazul condamnărilor penale şi a aplicării sancţiunilor disciplinare cu excluderea din magistratură.

"Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 83 indice 1 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea ori pentru o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, comise cu intenţie, ori pentru o altă infracţiune intenţionată cu privire la care Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că aduce atingere prestigiului justiţiei, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii", se arată în proiect.

Documentul citat mai prevede că punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie înainte de eliberarea din funcţie atrage, de drept, suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu, sau, după caz, suspendarea plăţii pensiei, dacă aceasta a fost acordată, până la soluţionarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală beneficiază, în condiţiile le

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 2 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum o ora
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 3 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 6 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 7 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 9 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 4 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

5°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

12°/18°