Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul de la Budapesta promite despăgubirea integrală a locuitorilor afectaţi de catastrofa ecologică

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Ungaria a promis astăzi despăgubirea integrală a persoanelor afectate de deversarea de noroi toxic produsă la începutul lunii octombrie în vestul ţării, informează AFP.

În 4 octombrie, un rezervor fisurat al uzinei de alumină de la Ajka, aflată la 160 km de Budapesta, a deversat 700.000 de metri cubi de noroi toxic roşu asupra satelor din apropiere. Zece persoane au murit, transmite Agerpres.

"Guvernul va despăgubi toate pierderile populaţiei provocate de catastrofa de noroi toxic", a declarat ministrul de interne Sandor Pintér.

"Începând cu sfârşitul lunii iulie 2011, viaţa îşi va relua cursul normal la Kolontar, Devecser sau Somlovasarhely", a promis ministrul după o întâlnire cu primarii localităţilor afectate.

"Vor trebui cheltuite aproape 30 milioane de euro pentru construirea de case noi şi aproximativ 110 milioane de euro pentru asanarea terenurilor agricole", a explicat oficialul. El a declarat că totalul pierderilor se ridică la 203 milioane de euro.

Localnicii victime ale inundaţiei au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea. Ei au renunţat astăzi la proteste, dar au ameninţat cu noi proteste dacă nu li se acordă despăgubirile. Oamenii s-au declarat dispuşi de a renunţa la manifestări dacă premierul Viktor Orban se angajează personal să le satisfacă solicitările.

Guvernul de la Budapesta a instituit un fond de despăgubiri, alimentat până în prezent cu 4,5 milioane de euro. Din aceşti bani, numai 150.000 de euro au fost distribuiţi. Motivul invocat de guvernanţii ungari este faptul că aşteaptă ca victimele să precizeze dacă vor să locuiască într-un cartier nou sau să părăsească zona.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 33 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 45 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 24 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 52 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°