Ce o face pe o mamă să fie bună? Să ne fie mereu alături, să ne îngrijească atunci când suntem bolnavi, să ne înfofolească cu haine pentru a fi pregătiţi să înfruntăm vremea rece de afară? Sau să ne lase de unii singuri să păşim în lume, să trăim independenţi, să ne descoperim pasiunile şi pe noi înşine, asumându-ne faptele noastre?
Ceea ce pare a fi consecvent este că orice mamă (şi orice părinte) îşi doreşte ce e mai bun pentru copilul său, iar asta poate lua forme diferite, de la mamă la mamă.
O mamă „rea“ nu este uşor de definit. Este oare posesivă, nu-şi scapă din vedere copilul nicio clipă? Este absentă până la neglijentă? O mamă rea este, totuşi, o femeie, iar sentimentele materne se dezvoltă pe parcurs.
Scriitoarea americană Jennifer Gilmore a abordat acest subiect al maternităţii în cartea „The Mothers“, o poveste desfăşurată pe parcursul a zece ani, care o are în centru pe Jesse, fiică şi soţie care îşi doreşte cu disperare un copil. Prin conturarea portretului lui Jesse, care trece rapid de la stări de supărare şi panică la bucurie, Jennifer a creat o poveste frumoasă de familie.
Într-un articol pentru „Publishers Weekly“, Jennifer a alcătuit un top cu cele mai rele mame din literatură. Nu sunt puse într-o ordine anume, dar cele mai rele par a fi cele egoiste, care îşi trăiesc viaţa ca şi cum copiii nu ar exista.
Emma Bovary din „Doamna Bovary“, de Gustave Flaubert
Maternitatea este o mare dezamăgire pentru Emma Bovary, aceasta fiind doar una dintre nemulţumirile sale. Iniţial, ea se preface că o iubeşte la nebunie pe Bertha, dar, în curând, vanitatea şi dorinţele de neoprit o îndepărtează de fiica ei. În cele din urmă, Emma se sinucide înghiţind arsenic. La scurt timp moare şi soţul ei, iar Bertha rămâne singură şi fără niciun ban, fiind forţată să muncească la o moară.
