Capitala României reale se mută, încet-încet, la Jucu . e poate spune orice despre România anului 2008, stat membru al Uniunii Europene, mai puţin că aici se moare de foame. Acest lucru Capitala României reale se mută, încet-încet, la Jucu .
e poate spune orice despre România anului 2008, stat membru al Uniunii Europene, mai puţin că aici se moare de foame. Acest lucru pare a fi printre cele câteva certitudini - dacă nu cumva este chiar singura! - dobândite în aproape două decenii de tranziţie. Cam aşa arătăm în ochii occidentalilor care urmăresc ce se petrece la noi. Este mai simplu să cunoşti România "catafatic" (afirmativ, enumerând calităţile, foarte puţine de altfel) decât "apofatic" (în ceea ce nu este).
Majoritatea românilor are un nivel de trai scăzut, nu îşi pune speranţe în Justiţie şi nu crede în eficienţa unor instituţii fundamentale precum parlamentul. La o primă vedere, în această lumină, oricui i s-ar părea că este vorba despre o ţară din spaţiul ex-sovietic. România din fundalul afişelor şi discursurilor electorale, cea în care politicienii noştri încearcă să ne convingă, în pofida evidenţelor, că trăim, este o butaforie. Un decor de mâna a treia, de la un teatru provincial. Şi poate nici măcar atât!
"Transferul" domnului Teodor Meleşcanu la Ministerul Justiţiei spune foarte multe despre modul în care este abordată guvernarea. La fel şi desemnarea domnului Radu Stroe la Ministerul Apărării Naţionale. Premierul Tăriceanu ne arată, din nou, că este între ciocan (preşedintele Traian Băsescu) şi nicovală (Mircea Geoană, liderul PSD). Din păcate, nici dacă gherila politică ar înceta instantaneu, primul-ministru nu ar avea soluţii viabile pentru cele două portofolii. Readucerea în guvern a domnului Stroe seamănă cu reintroducerea în teren, de către antrenorul principal, în partea a doua a meciului, a unui jucător pe car