Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă socială la locuinţa manelistului Florin Salam după ce ar fi participat la o petrecere unde s-a consumat cocaină

Publicat in Adevarul, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 a dispus începerea unei anchete sociale la locuinţa manelistului Florin Salam pentru a vedea dacă cei doi copii ai acestuia sunt crescuţi în condiţii normale.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4, Mircea Nicolaidis, a declarat miercuri că instituţia s-a autosesizat şi a dispus încă de marţi efectuarea unei anchete sociale la locuinţa lui Salam. Nicolaidis a mai precizat că prin ancheta socială se doreşte verificarea stării copiilor.

„Nu am găsit pe nimeni ieri. Azi de dimineaţă, o echipă DGASPC s-a deplasat din nou la locuinţa acestuia, dar copiii erau la şcoală”, a explicat Nicolaidis, subliniind că, din informaţiile pe care autorităţile le au în acest moment, cei doi copii ar fi bine îngrijiţi.

Cântăreţul Florin Salam a fost audiat luni de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), într-un dosar în care el şi membrii trupei sale sunt suspectaţi de consum de cocaină.

Florin Salam a declarat, la ieşirea de la DIICOT, că a fost audiat ca martor, după ce în vară a participat la o petrecere unde „s-au întâmplat mai multe prostii”.

Întrebat dacă este vorba despre consum de cocaină, Salam a răspuns: „Nu ştiu, s-o fi consumat”.

Întrebat dacă vreun membru al trupei sale a consumat droguri, Florin Salam a spus că nu ştie, dar dacă ar fi aşa, el ar face „curăţenie în trupă”, fără să-i facă rău respectivului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 25 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 46 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 49 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 25 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 28 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 59 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum 35 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°