Sfintirea bucatelor ii revenea, dintotdeauna, tatei. Cozonacii, pasca, ouale rosii, invelite in pinza de in, ca niste pruncuti pregatiti de botez, erau puse intr-un cos sau intr-un paner incapator, cu care tata pleca, seara tirziu, in Simbata Mare, la biserica. Incepea o alta asteptare. Cum intimpinam, in copilarie, Pastele? Mai intii era vestea. Pe la mijloc de martie, doar ce ii auzeam pe mama, pe tata susotind: „Ei, de-acum trebuie sa ne pregatim de Pasti..." Isi faceau planuri, stabileau ce si cum are fiecare de facut. Peste chipurile lor trecea o unda de bucurie si una de ingrijorata preocupare. Principala grija era curatenia generala, grijitulcasei. Asta insemna spoit si varuit si pe dinauntru, si pe dianafara, treaba grea, migaloasa, care cadea mai ales in sarcina mamei si a surorilor. Tata si baietii trebuiau sa aduca materialul,lutul, varul, „sineala" (un colorant albastru) si sa le prepare. Sa nu va imaginati ca in casa aveam dusumea sau parchet! Astea erau doar pe la vechile case boieresti, la biserica, la scoala, la caminul cultural. Nici cei mai gospodari oameni din sat - intre care as zice ca se afla si tata - nu-si permiteau sau pur si simplu nu intra in obiceiul locului sa-si pardoseasca odaile. De fapt - aveam sa-mi dau seama mai tirziu - pe acea „mirifica" vale a Jijiei, unde m-am nascut, nu erau paduri, lemnele erau „cu ciubote rosii", cheresteaua se aducea tocmai din Bucovina. Tata, in vremurile lui bune (pina cind „colectiva" l-a deposedat de pamint, de cai si caruta), facea carausie, ducea griu, porumb sau floarea-soarelui nu doar la tirgurile din apropiere (Saveni, Botosani), ci, uneori, tocmai la Suceava, la Gura Humorului sau la Radauti, cale de peste o suta de kilometri. De acolo aducea cherestea (care era dinainte arvunita) si mere, parmen aurii, ionatane rosii in obraz, cum la noi, pe aceeasi „mirifica" vale a Jijiei, nu se gaseau. Scindur