Ploaia torenţială i-a pus pe jar pe pompierii sibieni, care au fost solicitaţi în mai toate zonele din judeţ.
CITIŢI ŞI
Luceafărul din Sibiu înecat de şuvoaiele de apă
Elevi sibieni cazaţi într-o tabără ilegală, la Moeciu
Precipitaţiile abundente care au căzut aseară au făcut ravagii în tot judeţul. Câteva minute au fost suficiente pentru ca reţeaua de canalizare să fie dată peste cap, iar oamenii să se trezească cu apa în case.
„Detaşamentul de Pompieri Sibiu împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Şelimbăr, Cisnădie, Şura Mică şi S.C. Apă Canal S.A au acţionat pentru evacuarea apei şi înlăturarea efectelor produse în urma precipitaţiilor abundente din subsolurile unui număr de 19 locuinţe din municipiul Sibiu , o locuinţă din oraşul Cisnădie şi patru locuinţe din comuna Şelimbăr“, spune Alin Dumitraş, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Probleme şi la Mediaş
Nici localitatea din nordul judeţului nu a scăpat mai uşor, în urma ploii. Subsolul centralei termice a Spitalului Judeţean Mediaş a fost inundat, pompierii fiind nevoiţi să acţioneze timp de mai bine de patru ore, pentru a evacua apa.
Tot la Mediaş, pompierii au intervenit şi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism Opel Corsa.
Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos: