Revolta împotriva condiţiei umane e, ar spune specialiştii în marketing-ul speciei noastre, "la pachet" cu oferta iniţială... Pentru cineva ce i se raliază necondiţionat, ca mine, nu se pun problemele motivaţiei acesteia, ci, mai curînd, ale modurilor în care ea se manifestă în fiecare epocă. Performanţele circarilor, dincolo, de multe ori, de limitele fizice evidente, sînt o formă de manifestare a acesteia, dintotdeauna. Şi coborîrea în Infern, pentru a salva o viaţă, este o variantă mitologică a revoltei amintite: un asemenea act de curaj întreprinde şi personajul interpretat de Marianne Faithfull din Irina Palm, filmul lui Sam Garbarski.
La actualele Gale ale Circului Globus au fost şi numere de umplutură, în care nu am simţit spiritul frust al depăşirii apăsătoarelor limite corporale. Dar au existat unele în care revolta anterior menţionată a fost evidentă, ceea ce m-a făcut să le şi votez (la fiecare spectacol al Galelor publicul desemnează trei cîştigători pentru Marele Premiu şi celelalte distincţii care se acordă după ultimul spectacol din martie).
De pildă, o trupă rusească alcătuită din trei oameni, doi bărbaţi şi o fată mică, subţire. Se numeau Rodion şi evoluau la bara rusă (o bară la fel de lată precum bîrna din gimnastică, dar mai flexibilă şi susţinută de cei doi bărbaţi). Show-ul nu era cine ştie ce pus la punct, costumele erau albe, simple, muzica nu m-a impresionat în mod special. Dar fata mică şi slabă făcea nişte tumbe formidabile în aer, după care cădea drept pe bară, fără ezitări, precum Nadia Comăneci pe vremuri, dar punîndu-şi de fiecare dată viaţa în pericol... La fel, o trupă de mongoli - Dijghiţi - călăreau în picioare, pe deasupra sau pe dedesubtul burţilor cailor, totul din mers, cu o viteză uimitoare. Erau tot mici, şi hotărîrea lui Genghis Han li se citea pe feţele încrîncenate. Iar dresorul, de astă dată român, Ştefan
