Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Unde ne schimbăm garderoba?

Publicat in Adevarul, marți 20 octombrie 2009 ·

În mai toate magazinele a început forfota înnoirilor. Piteştenii se orientează, în funcţie de buget, către marile centre comerciale, sau vechile magazine din Centru.

Când vine vorba de îmbrăcăminte, cel mai la-ndemână pentru piteşteanul de rând este complexul comercial Fortuna, din Centru, magazinul în care, de zici de ani intră când simte nevoia să se-nnoiască. Sunt haine obişnuite, la preţuri nu foarte piperate.

De vreo trei săptămâni, ţinutele de iarnă au luat locul tricourilor şi fustiţelor din rafturi şi de pe manechine. Dacă n-ai pretenţii exagerate, cu vreo 400-500 de lei te poţi îmbrăca din cap până-n picioare. Jachetele, fie ele de damă sau de bărbat, pornesc de la 90-100 de lei şi ajung până la 280 de lei. Paltoanele sunt ceva mai scumpe , de la 190 la 380 de lei.

“ Mi-am luat deja un paltonaş destul de drăguţ, la 260 de lei, ceva în genul unuia pe calre l-am remarcat la mall, dar care era aproape de două ori mai scump. Nu e de firmă dar merge. Mi-au mai rămas bani şi de cizmuliţe, dar nu m-am hotărât dacă le iau tot de aici pentru că modelele sunt cam bătrâneşti. Aş vrea ceva un pic mai modern , dar de calitate.” , spune Ruxandra Oprea 32 de ani, economist.

O pereche de ghete de damă, din piele, pleacă de la 120 de lei iar cizmele din piele, de undeva de la 150 de lei. Încălţămintea de iarnă pentru bărbaţi variază ca preţ , în magazinele din acelaşi complex, între 130 şi 250 de lei.

“Vânzările au mers bine, mai ales la jachetuţe, care sunt mai ieftine. În ultimele trei zile am vândut apeste 20.” spune Mari Roşu, managerul unui dintre magazinele de la etajul complexului.

“Paltoanele se vând un pic mai greu pentru că sunt mai scumpe. Vine lumea , se uită, probează şi se mai gîndeşte înainte să scoată banii,”, explică Ionela Miu, unul dintre comercianţi.

Dacă ai şi-un pici de îmbrăc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la București cu avionul SMURD

Adevarul acum 36 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din București, cu avionul SMURD, după operația la inimă efectuată de medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca.

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 50 minute
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 26 minute
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Drulă: Îi cer lui Ciolacu să prezinte planul de reducere a cheltuielilor. România nu mai poate funcţiona pe datorie, cu împrumuturi la unele dintre cele mai mari dobânzi din Europa

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă atrage atenţia că datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB în februarie 2024, ceea ce este o încălcare a legii responsabilităţii fiscal-bugetare. El îi solicită premierului Ciolacu să prezinte de îndată planul de reducere a

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Cristian Popescu Piedone, despre controversa panourilor electorale ale lui Nicușor Dan: „Mulțumesc domnului mincinos, mi-au crescut procentele”

Gandul acum 38 minute
Cristian Popescu Piedone a comentat controversa privitoare la panourile electorale montate de Nicușor Dan, actualul edil apelând la compania controversatului om de afaceri, Matei Păun. Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°