Fost hotel de lux, edificiul amplasat la kilometrul zero al capitalei Moldovei, Palatul Braunstein, a ajuns un simbol al degradării şi mizeriei
La câţiva metri de hotelurile din Piaţa Unirii, se află un alt fost hotel, devenit emblematic de-a lungul vremii mai mult prin degradarea accentuată a clădirii decât prin opulenţă. Palatul Braunstein, memorabil prin construcţia impresionantă şi cupola de metal, s-a transformat într-un pericol pentru ieşeni, care evită să meargă pe lângă imobil. Bucăţi din tencuială s-au prăbuşit, faţada este distrusă până la cărămidă, iar simbolurile arhitectonice din secolul al XIX-lea s-au deteriorat. Pe interior, clădirea arată şi mai jalnic. Pereţii scorojiţi şi murdari, toaletele infecte şi ţevile sparte năpădesc acum fostul hotel de lux, care-şi mai păstrează din glorie doar din fotografii şi vederi.
Noii locatari, boschetari şi maidanezi
Mircea Iordăchescu (foto) este unul dintre locatarii clădirii din centrul oraşului. Timp de 40 de ani, bărbatul a fost martorul degradării, timp în care a îndurat mizeria, gălăgia şi scandalurile nocturne ale boschetarilor care îşi găsesc adăpost deseori în clădirea din Piaţa Unirii. „Am venit aici pentru că mi s-a dat locuinţă de serviciu. Clădirea este foarte frumoasă şi trainică. Din 1974, de când m-am mutat, a rezistat la toate cutremurele, iar pereţii nici nu s-au fisurat. Problema este că familiile care locuiesc aici nu-şi plătesc datoriile şi este multă mizerie“, a spus pensionarul de 67 de ani.
Dă click pentru imagini cu clădirea monument istoric
Foştilor chiriaşi, asistente medicale, cadre militare şi angajaţi ai fabricii Antibiotice, le-au luat locul oamenii fără adăpost, câinii maidanezi, pisicile de pe stradă şi câteva familii. Mai mult, parterul imobilului a devenit toaletă publică în timpul nopţii.
„De vreo zece ani, au apărut ţig