Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta vrea să schimbe modul de salarizare al bugetarilor

Publicat in Romania TV, vineri 28 iunie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a anunţat, la România TV, că în 2013 va fi schimbat modul în care vor fi retribuiţi angajaţii din sistemul public astfel încât să fie încurajată performanţa în sectorul bugetar, inclusiv prin altă modalitate de salarizare.

Ponta susţine că se impune o reaşezare a modului în care sunt retribuiţi bugetarii, astfel încât să nu se mai ajungă la situaţii în care un medic este plătit cu 1.000 de lei, iar un chestor cu 15.000 de lei. "Simt nevoie ca în 2013 să facem o reformă a administraţiei publice ce nu a fost făcută înainte astfel încât fiecare instituţie să pună alte criterii în ce priveşte bugetul pe cheltuieli de personal, ca să poţi să dai un salariu mai mic sau chiar să-l concediezi şi să-i creşti salariul celui care munceşte", a declarat prim-ministrul României.

Pe lângă faptul că se urmăreşte creşterea salariilor unor bugetari, un alt obiectiv este limitarea cuantumului maxim al unui salariu la stat. "Vom stabili un salariu maxim, adică să poţi câştiga un salariu bun la stat, dar dacă vrei mii şi zeci de mii de euro, mergi în sectorul privat", a spus şeful Guvernului.

El a precizat că discuţia pe marginea acestei chestiuni a început deja în Guvern şi în USL. "În toamnă mergem spre finalizare cu acest proiect şi îl finalizăm", a precizat Ponta adăugând că proiectul va fi discutat apoi şi cu celelalte forţe politice.

În ce priveşte companiile la care statul este acţionar şi la unde salariul mediu este de două ori mai mare decât salariul mediu pe economie, Ponta a lăsat de înţeles că statul are pârghii pentru a acţiona şi acolo. "Dacă vorbim de companiile la care statul este încă prezent, vom folosi fie vorba bună, fie măsuri durem ca în cazul Hidroelectrica, care a ieşit din insolvenţă, acum este pe profit şi nu mai sunt contracte cu băieţii deştepţi", a mai spus Ponta.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 43 minute
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 14 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 13 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 28 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°