Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Abramburica" rebelă : „Schimbarea de look mi-a oferit o altă prestanţă şi eleganţă“

Publicat in Adevarul, duminică 13 septembrie 2009 ·

Este o tânără actriţă promiţătoare şi va fi din nou o prezenţă constantă pe micile ecrane. Dana Rogoz va fi Andreea Popeangă, fiica personajului lui Bebe Cotimanis în serialul „State de România“. Dana Rogoz (23 de ani) are peste două decenii de experienţă în divertisment. A devenit celebră şi îndrăgită de copii, dar şi de părinţi, odată cu personajul „Abramburica”, de la „Abracadabra”.

De la încheierea emisiunii pentru copii până în prezent a dovedit că personajul nu e mai tare ca actriţa şi că poate crea roluri la fel de memorabile.

De curând, Dana s-a vopsit pentru prima oară; a devenit blondă pentru rolul din „State din România“, schimbând un detaliu care pentru ea a însemnat şi o schimbare de atitudine.

- S-a modificat ceva în atitudinea ta odată cu schimbarea culorii părului?

- La început mi-a fost destul de greu să mă acomodez cu noua culoare a părului, mai ales că a fost pentru prima oară în viaţa mea când m-am vopsit. Ştiu că sună ciudat, dar ceva chiar se schimbase în atitudinea mea, cel puţin aşa îmi spuneau cei din jur, mai ales în primele zile de când mă vopsisem.

Pot spune că această schimbare majoră de look mi-a oferit o altă prestanţă şi eleganţă, în mers şi în gesturi, un alt tip de atitudine care se potrivea perfect rolului. Schimbarea s-a produs chiar în timpul repetiţiilor şi senzaţia nouă pe care o trăiam m-a ajutat în prima fază de construcţie a personajului.

- Ai declarat că mai tot timpul ai jucat roluri de fete cuminţi. Cum este să joci o rebelă? De ce nu ai mai încercat până acum un asemenea rol?

- Andreea Popeangă, personajul pe care îl joc în serialul de comedie „State de România“ de la Pro TV,  nu e rebelă decât atunci când vrea, perfect conştient şi asumat.

Dansează pe mese la „parangheliile“ ţiganilor şi se întoarce beat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 8 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 10 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 6 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 10 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 4 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°