Suporterii turci sunt recunoscuți pe plan european, ba chiar mondial, pentru fanatismul lor de pe stadioane, dus de multe ori la extrem. Stadioanele din Turcia, mai ales cele din Istanbul, ale granzilor Galatasaray, Fenerbahce și Beșiktaș, sunt adevărate teatre de război pentru ultrașii otomani la derby-urile orașului. Păstrând proporțiile, același lucru s-a întâmplat și încă se mai întâmplă și pe la noi, la așa-zisele derby-uri bucureștene, cu Steaua şi Dinamo, și în trecut și Rapid, în rolurile principale. Însă când vine vorba de echipa națională, diferența între fanii turci și cei români la patriotismul pentru culorile naţionale este ca de la cer la pământ.
Dacă ai noștri se bat între ei ca și chiorii, ținând cont de culorile tricourilor pe care le poartă în peluze, turcii au dat un exemplu de aplaudat în picioare chiar la meciul de marți dintre cele două echipe de pe Arena Națională. În colțul rezervat suporterilor oaspeți au predominat culorile roșu, galben și albastru, dar nu ale țării noastre, ci ale fotbalului turc (roșu) și ale granzilor din campionatul Semilunei, Galatasaray (roșu-galben) și Fenerbahce (galben-albastru). Cei 2.000 de ultrași au strigat și au cântat la unison cât i-au ținut plămânii pentru echipa națională, și nu au mai ținut cont de rivalitățile din campionatul intern, chiar dacă tricourile diferite pe care le purtau ar fi dus la crime într-un derby Galata – Fener. Și chiar s-au îmbrățișat și s-au pupat între ei la cele două goluri ale trupei lui Fatih Terim.
De partea cealaltă, membrii galeriilor bucureștene au fost împrăștiați în tot stadionul, tocmai pentru a nu se încăiera între ei. Steliștii cu dinamoviștii, rapidiștii cu steliștii, oltenii cu dinamoviștii, clujenii cu steliștii, petroliștii cu dinamoviștii și cu steliștii și tot așa. Fiecare sunt îmbrăcați alt fel. Alții în negru, alții dezbăcați, alții în galben... toț
