Regele Mihai, care a implinit astazi 90 de ani, ramane in istorie ca o personalitate politica remarcabila a veacului al XX-lea. O personalitate de un discret si sobru tragism. S-a intalnit in viata cu stituatii extrem de dificile, cu ceea ce se cheama situatii-limita, a trebuit sa negocieze cu dictatori maniaci, cu briganzi, cu aventurieri, cu demagogi si cu gangsteri. A trebuit sa se adapteze unor circumstante teribile, s-a straduit sa faca tot ce tinea de el pentru a salva ceea ce se mai putea salva. “Viata si destin”, spre a relua titlul marelui roman al lui Vasili Grossman. Sa-i tii piept lui Andrei Ianuarievici Vasinski, fostul procuror din procesele de la Moscova, adjunctul lui Viaceslav Molotov la Ministerul de Externe al URSS, nu este putin lucru. A incercat, dupa puterile sale, in confruntarile cu oamenii lui Hitler si cu cei ai lui Stalin, sa pastreze un echilibru al rationalitatii demne. A asistat, inainte de lichidarea monarhiei, la anihilarea pluralismului democratic din Romania. A protestat de multe ori, pana cand cuvantul sau nu a mai fost permis.

Comunicatul IICCMER afirma aceasta mostenire, parte din traditia democratica romaneasca, brutal si samavolnic intrerupta la 30 decembrie 1947. Nu voi face niciun comentariu despre cine si cum a gasit de cuviinta sa-si proclame monarhismul de ultima ora. Unii care, in 1990, au palmuit istoria prin haituirea si fugarirea nesimtita a Regelui, fosti zelosi politruci, traiesc astazi un fel de extaz monarhist, alearga dupa o photo opportunity cu cel sarbatorit. Sa consideram, fara vreun parti-pris, aceste actiuni ca un omagiu pentru fostul monarh, nici mai mult, nici mai putin. Sa ne abtinem de la o ispititoare hermeneutica a variilor motivatii.

I-as reaminti insa d-lui Mircea Geoana ca Regele nu a intrat acum pentru prima oara, dupa mai bine de sase decenii, in Parlament. A fost acolo, pe 18 decembr