Postul România TV devine vizibil. A reuşit să depăşească Realitatea TV, miercuri, pe anumite tronsoane orare, dar rămâne în urmă la ora de vârf şi pe durata întregii zile.
Astfel, pe 4 ianuarie 2012, România TV a avut un rating de 2,0 (101.000 telespectatori/minut) iar Realitatea TV - 1,8 (92.000 telespectatori/minut), potrivit datelor Kantar Media Audiences.
Postul lui Sebastian Ghiţă a rămas la conducere până la ora 2 noaptea, când avea 0,6 rating (30.000 telespectatori/minut), în timp ce postul controlat de Elan Schwartzenberg obţinea un rating de 0,5 (26.000 de telespectatori/minut).
Totuşi, pe durata întregii zile, România TV, s-a aflat sub Realitatea TV. Astfel, postul controlat de Sebastian Ghiţă a obţinut un rating de 0,7 şi o cotă de piaţă de 3 procente iar Realitatea TV a avut 1,2 rating şi 5,2 cotă de piaţă.
Situaţia era similară seara, (18.00-24.00), când postul lui Elan Schwartzenberg obţinea 1,7 rating şi 3,8 share, iar România TV avea 1,3 rating şi 2,9 share.