Salvarea Mariei a fost că într-o zi, mai mult din joacă, i-a spus bunicii că vrea să o sărute aşa cum “se sărută ea cu tati”. Bănuitoare, bunica a chestionat-o pe fetiţă, iar ea i-a povestit totul: cum întotdeauna, la baia de seară, tatăl o atingea şi o săruta şi cum, la final, îi spunea că totul e firesc, aşa işi iubesc părinţii copiii şi, aşadar, toate colegele ei de la grădiniţă fac la fel cu taţii lor. Când bunica a încercat să-i vorbească mamei, şocul a fost atât de mare, încât femeia n-a putut să creadă. Tatăl n-a recunoscut niciodată. Şi poate că lucrurile ar fi rămas nelămurite dacă psihologul de la grădiniţă n-ar fi încercat să-i vorbească fetiţei, rugând-o să-i exemplifice pe o păpuşă ce s-a întâmplat. Când copila i-a arătat cu amănunte, psihologul a sunat urgent la Telefonul Copilului. Chiar în ziua aceea cazul a ajuns la Protecţia Copilului, iar tatăl s-a ales cu un dosar penal. Marea problemă în astfel de situaţii, însă, este alta: în maşinăria greoaie şi uneori absurdă numită Justiţie, abuzul sexual este atât de greu de dovedit, încât de obicei agresorii scapă nepedepsiţi. Şi, când abuzul rămâne nedovedit în Instanţă, tot victima plăteşte cheltuielile de judecată.
“Este nevoie de specialişti care să lucreze cu copilul, de implicarea şi de colaborarea mai multor instituţii, astfel încât victima să poată depăşi trauma, iar agresorul să plătească“, ne-au explicat consultanţii de la Telefonul Copilului. În teorie sună bine. În practică, însă, după tăierile de salarii şi de buget din ultimii ani, specialiştii sunt din ce în ce mai puţini şi mai greu de găsit. De pildă, în 2011, din cei 13.500 de asistenţi maternali, 10% şi-au dat demisia pe motiv că li s-a micşorat salariul, iar responsabilităţile s-au mărit. Astfel, în prezent, reţeaua de asistenţă maternală din România este un mecanism sărac şi îmbătrânit care uneori pare că se mai ţine doar din