Traian Basescu a intrat in campania electorala plangand. Lacrimile lui au subordonat ca importanta retragerea lui Theodor Stolojan si l-au acreditat pe loc ca inlocuitor al acestuia in cursa pentru Cotroceni.

Numai ca plansul presedintelui PD este deja comentat in contextul bolii prietenului si fostului sau partener politic, iar lacrimile lui Basescu par, in lumina noilor declaratii, o arma cu doua taisuri.

Multi dintre cei care au plans impreuna cu el ar putea considera, pana in clipa votului, ca au avut in fata un om coplesit de regrete, altii se vor simti mintiti de „jocul de scena“ al unui politician apreciat, in primul rand, pentru sinceritate.

Dupa ore de asteptare in fata televizorului, marcati de tensiunea deznodamantului, cunoscutii mei, femei si barbati, familiarizati sau nu cu politica, au plans, intr-o descarcare fireasca. Lacrimi de compasiune pentru prietenul in suferinta, de regret pentru constructia neimplinita, reactia umana i-a facut pe multi sa empatizeze cu Traian Basescu.

Emotia este contagioasa, lacrimile i-au unit pe privitori, instantaneu, intr-o masa sensibilizata, implicit, usor de starnit. Oamenii au decodificat lacrimile ca expresia unei tragedii pe cale sa se intample, presimtire intarita de atmosfera sumbra si de zvonurile privind o internare de urgenta.

Surprinzator, insa, insusi Traian Basescu - fie din inabilitate, fie incercand sa pastreze discretia asupra bolii lui Theodor Stolojan - a fost cel care si-a delegitimat comportamentul de sambata sugerand ca nu ar fi vorba despre starea de sanatate, asa cum anuntase liderul liberal.

Retragerea, explicata de Traian Basescu prin incapacitatea lui Stolojan de a rezista presiunii si santajului venite din partea PSD si a serviciilor secrete, este o drama umana ce atrage atentia asupra nocivitatii mediului politic romanesc, dar n