Heliul este vital pentru lumea de astăzi, bazată pe tehnologie. Răceşte cu precizie bobinele supraconductoare ale aparatelor de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM), precum şi siliciul utilizat la fabricarea circuitelor electronice miniaturizate pentru aparate precum telefoanele inteligente sau sticla utilizată pentru fibrele optice. Pentru rachetele alimentate prin presiune şi chiar pentru baloanele folosite la petreceri, nu există niciun înlocuitor realist al heliului. Până recent, aprovizionarea aparent abundentă cu heliu a întregii lumi se baza exclusiv pe heliu ca produs secundar al producţiei de gaze naturale, din de-abia două duzini de terenuri de exploatare bogate în heliu. Însă restrângerea globală a producţiei de heliu a determinat o creştere anuală de minimum 10% a preţului heliului şi a generat o nelinişte crescândă în rândul comunităţii ştiinţifice. În momentul de faţă, prospectorii din Statele Unite – cel mai mare exportator de heliu din lume – testează terenurile, căutând exclusiv heliu. Lipsa heliului a generat, inevitabil, dezbateri în privinţa metodelor de producţie şi de conservare. De la Decretul de privatizare a heliului (HPA) din Statele Unite, promulgat în 1996 – care impunea ca guvernul să vândă rezervele sale de heliu la un preţ redus, calculat pe baza unei formule rigide, pentru a rambursa datoria acumulată în urma unei cumpărări masive de heliu în anii ’60 – au fost înregistrate trei astfel de deficite. Dat fiind că HPA stipulează că vânzările de heliu vor înceta odată ce datoria este rambursată, adică în octombrie 2013, comunitatea ştiinţifică, cea medicală şi cea tehnologică au devenit tot mai îngrijorate vizavi de o posibilă penurie masivă de heliu şi o creştere exorbitantă a costurilor de producţie a baloanelor pe bază de heliu. Este posibil ca acest aspect, alături de faptul că heliul susţine numeroase locuri de